Exiled by To

Incepe ca Desperado - I'm looking for a man who calls himself... Wo, trece in niste scene ucigatoare care aduc a Kill Bill si are momente in care zici ca e un western al zilelor noastre. Cinematografie de 5 stele - filmarile shoot out-urilor sunt panoramate mereu de undeva de sus, slow motion si fast forward din butoane, mici atingeri simbolice - cea mai clara: fotografia si, in mod neasteptat, foarte mult umor. Atat de usor inserat prin intermediul unui politist batran care e prezent la tot pasul, dar care nu intervine fiindca mai sunt doar cateva ore pana la pensionarea mult visata. Nu e un film cu poveste. E mai degraba o stare de incordare a 5 antieroi ce par sa se traga direct din samurai, un moment in care se pun lucrurile la punct intre mafioti si o frantura de istorie inaintea unui moment cheie - trecerea HK-ului dinspre capitalism spre China mama. Totul se reduce de fapt la cateva secunde - dilatate intentionat si reusit de Johnnie To pentru ca spectatorul sa poata patrunde intr-un univers. Daca accepti jocul propus de regizorul producator, Exiled livreaza. Daca nu, poti avea senzatia ca undeva pe drum ai fost pacalit.

Comments

Popular posts from this blog

Cool Runnings / Cu sania pe nisip

10 replici tari din Secretul lui Bachus

Film si fotbal