DMovieblog

Gangs of NY, Aviator, The Departed... iar acum Shutter Island: relatia Scorsese - DiCaprio functioneaza brici. Ultima lor aventura cinematografica e o mind games drama pe un fundal intunecat. Partea buna e ca trailerul nu devoaleaza aproape nimic din plot, asa ca experienta cinematografica de peste 2 ore isi merita banii. Partea proasta e ca finalul te aduce intr-un punct foarte apropiat de un alt film, un Ron Howard oscarizat... (nu zic care ca sa nu spoiluiesc vizionarea lui SI). All in all bine facut, jucat ca la carte (pe langa DiCaprio apar Kingsley, von Sydow si Ruffalo - toti foarte buni), tensiona(n)t si cu o replica de final care lasa drumul deschis pentru ceva interpretari.

Cand un regizor ia o pauza de 5 ani dupa un film bun, te gandesti ca la revenire va straluci. Nu e cazul lui Amenabar care o da in bara cu Agora. Big time. Inafara unor filmari reusite, drama istorica ce spune povestea unei intelepte din Egiptul Antic, Hypatia, e un film in primul rand si cel mai grav incoerent. Din cauza ca se chinuie sa inghesuie material cat pentru o miniserie in 2 ore de pelicula. Asa ca privitorul e mereu in criza de timp. Weisz e alegerea corecta pentru o frumusete rece preocupata de stiinta, dorita de barbati, dar niciodata atinsa de acestia... dar sunt destule momente in care replicile celorlalti actori par de carton. Iar in privinta mesajului, intelegi lesne ce vrea sa spuna poetul, dar versurile lui sunt chinuite rau. Pacat.

Intrerupeti-va programul obisnuit pentru stirea asta. S-a ales cea mai buna scena action dintr-un film. Ei bine, nu, nu sunt niste oblici asa cum m-as fi asteptat eu. Si nu, Cristi, nu sunt nici niste americani... asa cum ai fi crezut tu. Oricum tu ai fi crezut asta ca nu stii ca exista si altceva inafara de filmele de la Hollywood. Sunt niste indieni cu nume greu de pronuntat... zice asa: From the movie Alluda Majaka (1995), starring the megastar Chiranjeevi and directed by E.V.V. Satyanarayana... Some good sh't.

Unu' pe fata, doua pe dos... Jumatate biopic centrat pe Nelson Mandela si primul sau mandat ca presedinte al Africii de Sud, jumatate povestea succesului din 1995 de la Cupa Mondiala a Springbox-ului. Morgan Freeman distribuit perfect - sunt momente in care asemanarea lui cu Mandela e izbitoare si Matt Damon - in rolul capitanului echipei de rugby - cu vreo 15 kile de masa musculara in plus pe el... aratand ciudat. Invictus te face sa te gandesti cum ar fi aratat Romania postrevolutionara condusa de Coposu. Oamenii care trec prin drama inchisorii politice vreme de zeci de ani fara sa stie daca vor scapa vreodata de acolo, ajung sa-si ierte tortionarii si calaii. Atunci cand ajung liberi si cand toata lumea se asteapta sa le vada furia razbunarii, ei renunta la dezbinare, unesc natiuni si ridica spirite.

Urs de argint tocmai castigat + un premiu suplimentar. In curand in cinematografe.

Zilele astea nu poti sa zappezi fara sa dai peste o discutie despre pensionari. So... fara prea multe introduceri: 5 babaci in filme americane si cum ar arata ei daca ar trai pe plaiuri dambovitene. Milionarul retras din activitate Jack Nicholson as Edward Cole in The Bucket List. Ex-tycoon chiar in domeniul medical ajuns prizonierul unei boli incurabile intr-una din facilitatile care ii apartin. Negru in cerul gurii, tupeist chiar si la varsta a treia, aventurier intarziat, excentric... Echivalentul de Dambovita: un judecator cu pensie babana care stie sistemul atat de bine incat isi permite sa-si arate partea dorsala vecinilor care-l filmeaza sa-l dea la stiri. In instanta o sa pledeze ceva gen tulburare temporara de comportament. Pensionarul animat si anacronic Carl Fredricksen (cu vocea imprumutata a lui Edward Asner) isi spune in prima parte din Up povestea vietii. Acum a ajuns un mosneag un pic tafnos, nostalgic si visator care iese din casuta lui minunata doar ca sa vada cum m

Force Ten from Navarrone Whole Nine Yards Eight Legged Freaks Seven 6th Day The Fifth Element Fourth Angel Three Musketeers Two For the Money The One

Pe cat de senin, pasnic si lipsit de conflicte e The Blind Side, poveste despre un tip de culoare marimea XXL, pe atat de brutal, dureros si intunecat e Precious, povestea unei tipe XXXL. Abia vizionate la pachet reusesti sa ramai pe linia de plutire. Daca in Blind Side finalul e feeric: tipul are parte pe langa educatie si de o cariera stralucita in sport, in Precious, dupa ce a trecut prin incest, abuzuri fizice si pshihologice, 2 nasteri si lipsa oricarui suport emotional, eroina ajunge sa afle la doar 16 ani ca sufera de o boala incurabila. Dar si peste asta e in stare sa treaca evadand in imaginar, acolo unde isi face aparitii glamour ca o adevarata vedeta, unde e aclamata de multimi de fani si dorita de barbati... Bine facut, foarte greu de digerat si greu de relationat cu.

Wooow! Am pornit cu asteptari zero, citisem plotul (si nu ma convinsese), stiam ca e Clooney (dupa care nu ma omor)... nu m-am grabit sa-l vad, am auzit din stanga-dreapta ca nu e nicio smecherie, dar... wooow! Primul sfert de ora e addictive, iti dezvaluie intr-un balet modern comic filozofia de viata si valorile unui tip care sta 270 de zile pe an in avioane si hoteluri de lux si a carui treaba e sa dea afara oameni in numele altor oameni carora le e frica/rusine/groaza sa o faca. Scriitura ramane beton pana la final - alerta, intepatoare si contondenta, subiectele au substanta si miza in America zilelor noastre si nu numai, actorii se misca foarte natural... E un singur gest deranjant in toata desfasurarea evenimentelor. Sa vezi un tip ordonat, pragmatic, sigur pe el si deciziile sale alergand disperat spre un avion. Complet nenatural. Inteleg ce vrea sa spuna poetul - dar chiar si asa modul lui Ryan Bingham de a face lucrurile era altul. Si cred ca sa-l fi vazut mergand linistit,

An all American movie. Nu doar ca America e locul unde poti deveni your best self, dar in sudul marcat inca de chestiuni rasiale o familie instarita conservatoare condusa de o femeie care le face si le desface pe toate poate sa "adopte" un negru imens si bland - un Ferdinand Taurul adus in lumea celor cuvantatori. Si cu un acoperis deasupra capului, Big Mike se dezvolta armonios, isi ridica notele la scoala si ajunge jucator de fotbal american. Based upon a true story, desi miroase de la o posta a basm, filmul se incheie cu imaginile reale de la draftul NFL din 2009 cand Michael Oher a ajuns la Baltimore Ravens. Un soi de Radio rasturnat emotional, filmul trece fara vreun moment cu adevarat dramatic (nu il poti include nici in categoria comediei) si ajunge sa se focalizeze pe personajul interpretat de Sandra Bullock - aici blonda si cu accent texan, o sa regret dupa ce scriu - chiar ok in pelicula scrisa (dupa parte dintr-o carte de Michael Lewis) si regizata de John Lee Hanc

Ieri de la serviciu am vrut sa postez cateva cuvinte despre Ali Zaoua. Pur si simplu nu-mi veneau. Acum sunt acasa. Tot nu-mi vin. Ce cuvinte sa asezi in pagina cand vine vorba de 4 copii care cersesc, fura, trag aerul din punga cu lipici si viseaza la insule cu doi sori in care dainuie fericirea absoluta. Pelicula marocana trasa in Casablanca (da, Casablanca are si cladiri moderne, parcuri aerisite, vile de lux, dar si mizerie, saracie si inghesuiala), castigatoare de tot felul de premii, spune o poveste mai trista decat ai banui. Comparatia cu Cidade de Deus e exagerata. Ali Zaoua e un copil la varsta la care altii merg la gradinita, la fel ca si amicii sai care dorm sub niste cartoane in port. Nu e o lume la fel de violenta ca cea din favela braziliana. Aici cel mai rau dintre rai e un surdo-mut cu multe cicatrici pe fata, dar nu vezi nicaieri pistoale sau droguri. Si tocmai lipsa adrenalinei adanceste la maxim tristetea. Spre final regizorul scenarist lasa cadrele sa se lungeasca c

Acronimul de la Young People F*cking. 5 dormitoare, 5 cupluri (mai exact 4 cupluri si un threesome), 5 povesti intretaiate care nu se intalnesc una pe cealalta, dar care trec prin aceleasi etape prezentate metodic. Comedie canadiana cu succes la box office-ul autohton si la niste festivaluri loco. Creativ, dar cam vorbaret, amuzant, dar in unele momente (culmea!) pudic... YPF are punctul de rezistenta in povestea threesome-ului si punctul slab in povestea ex-ilor. La total digerabil, fara insa nicio pretentie.

Sau Janey & Jackey. Sau high school plot cu adulti over 50. Nu stiu sa zic ce m-a enervat mai tare: aerul fake french al filmului - poate din croisantele lui Jane, poate din faptul ca se mananca si se bea in familie mai mult decat in zece filme americane oarecare, feelingul de mooshy-mooshy al familiei care chiar si divortata pare uberperfecta, sau pur si simplu faptul ca nu exista nici o miza in 2 ore de pelicula. Cica ea, Janey, penduleaza (dar o face moale) intre arhitectul (tipul psihologic anal) care ii ridica o bucatarie noua si ex-ul (tipul psihologic oral) care o viziteaza cu masina lui de lux in timp ce nu stie nici el daca sa-si paraseasca cea de-a doua sotie care il taraste prin clinici de fertilitate. Meryl Streep as usual, foarte buna, dar nu pe gustul meu, un Steve Martin socant - pare mai operat decat Cher si cu un facies aproape imobil. Jenant. Singurul plus al filmului: nea Baldwin. Amuzant fara sa supraliciteze intr-un personaj care pare sa nu apartina micutului c

Proiect independent filmat in Iordania, Hurt Lockerul a nascut polemici intense. Sigur ca veteranii americani au sarit ca arsi acuzand pelicula ca ramane mult prea departe de ce se intampla in teren, fireste ca republicanii si conservatorii au strambat din nas fiindca mesajul general e unul anti-razboi (war is a drug, anyone?). In hora s-au prins si feministele care o aclama pe regizoarea Kathryn Bigelow pe care si-ar dori-o premiata cu un Oscar... Si nici pacifistii nu au ramas deoparte trecand cu vederea ca Bush jr. nu mai e presedinte de ceva vreme si totusi lumea se invarte parca la fel... In concluzie toata lumea vrea si are un cuvant de spus. Si probabil ca fiecare american are acest drept. La fel si fiecare irakian. Sa-mi dau eu insa cu parerea... sunt niste expresii nu tocmai persiflante care mi s-ar potrivi pentru asta. Tot ce pot sa zic e ca HL-ul e ok ca experienta cinematografica. Ca e mai mult decat un film de razboi. Ca merita vazut. La final am ramas cu o imagine in cap

Un Pursuit of Happyness in varianta Stephen Chow (regizor, scenarist si actor in rol principal) - adica cu mult mai mult umor, inclusiv un spoof la Kung Fu Hustle, niste copii haiosi si un little alien luat parca din Chubb Chubbs are comin'... Mesaj familist si caterinca oblica + o coloana sonora disco exact ca si filmul - activa, comericala, dar... fredonabila. Fix pentru o dupa-amiaza de weekend.

Cum o sa iasa treaba pe 8 martie? Best Picture: Avatar. E o certitudine. Evident o sa ia si pentru efectele speciale. Best Actor: Jeff Bridges. Aproape sigur. Best Supporting Actor: Christoph Waltz. Fara nicio emotie. Best Actress: risc cu Meryl Streep fiindca simt cum Sandra va fi sarita. Sau poate e doar wishful thinking? Best Supporting Actress: Mo'Nique. Aproape sigur. Best Animated: Up. Indubitabil. Best Director: Kathryn Bigelow. La feeling pentru ca nu am vazut Hurt Lockerul desi sta pe hard de zile bune. Pur si simplu nu cred in incoronarea absoluta a lui Cameron si a noului sau Titanic. Best Foreign Picture: risc iarasi cu Un Prophete, desi White Ribbon a luat tot ce se putea lua.

E titlul perfect pentru Book of Eli, yet another moment de ratacire hollywoodiana in materie de creativitate. Se ia fundalul Mad Maxian si eroul din I Am Legend - nu tot Will Smith, slava cerului, ci Denzel, adica eroul de culoare (si Denzel ca si interpretare e chiar misto pana si aici). Plus un trick din Equilibrium - deh, e un film cvasinecunoscut, cine sa-si mai aduca aminte de oamenii-carti de acolo... Sigur ca apocalipsa e nasoala, dar e nevoie de un pic de caterinca ca sa curga mai bine popcornul asa ca in poveste apare un cuplu de bosorogi fara noima, dar al naibii de amuzant. Bineinteles ca un pic de promovare e necesara - vezi portavocea Motorola - ce reclama mai buna decat faptul ca functioneaza si postapocaliptic ai putea avea, nu? Si cireasa de pe tort: fatuca bunoaca, cu tzoale faine, buze groase si un ipod - mustul suprem. Sigur ca Book of Eli n-arata rau (au avut mai multi bani de exterioare decat cei de la The Road) si culorile sunt fix ce trebuie, dar povestea se duce